Rolul Federaţiei Ruse în susţinerea separatismului transnistrean

Pentru aşi atinge scopurile Rusia a folosit întotdeauna mijloacele de presiune ca cum ar fi cele economice, politice şi militare care ducea până la divizarea statului vizat. Exemple sunt numeroase ca cum ar fi Georgia, Azerbaidjanul.  Este cunoscut faptul că regiunile separatiste Abhazia , Carabahul de Munte, Osetia de Sud şi Transnistria au organizat numeroase summituri care era sponsorizat de Moscova. Rusia nu a recunoscut, oficial, de jure, entitatea separatistă Transnistreană, preferând,, să îngheţe’’ situaţia conflictuală locală și să trimită ,, căştile albastre’’ ruseşti, ceea ce demonstrează oportunismul său. De fapt şi războiul izbucnit în Transnistria în vara anului 1992 n-a fost altceva decât o încercare a Kremlinului de a păstra controlul asupra Moldovei şi de a ţine România în şah permanent, ideea

Societatea civilă din Transnistria

Majoritatea organizaţiilor din Transnistria sânt controlate de către guvern, dar există şi câteva excepţii onorabile. Autorităţile trec de la o extremă la alta – de la suprimarea oricăror organizaţii ce nu urmăresc  în mod absolut interesul statului la cooptarea celor ce urmăresc în  mod absolut interesul statului la cooptarea celor care urmăresc acest interes. De exemplu, există o relaţie extrem de strânsă între stat şi Biserica Ortodoxă. În  schimbul  unor concesiuni pentru petrol, zahăr etc., Biserica susţine statul.  Biserica este o mare casă de comerţ. Tot astfel, organizaţiile sunt  folosite ca instrumente cerându-li-se  să semneze petiţii false.  Aşa cum spunea un comentator : ,,Preşedintele îşi adresează aceste petiţii lui însuşi’’. Principala  problemă este aceea că majoritatea  grupurilor au un orizont limitat. Ele îşi irosesc energia evitând să intre în conflict cu autorităţile, iar activităţile lor rămân  mai degrabă la nivelul idealului. Ele se bazează pe câţiva voluntari şi nu pe implicarea  mai largă  a  oamenilor. Astfel lor  le lipseşte sprijinul popular atunci când este nevoie să se ridice împotriva autorităţilor. Ele nu prind rădăcini, nici nu-şi folosesc  influenţa pentru a aborda problemele fundamentale. Într-o anumită măsură, aceste limitări pot  fi rezolvate  prin activitatea  de dezvoltare  a capacităţilor realizată împreună cu societatea civilă.  Autorităţile locale oferă totuşi unele posibilităţi de colaborare şi ar putea  reprezenta singura  cale de angajare alături de regim